IERUSALIM, din Ghețimain spre GolgotaDin cele patru evanghelii aflăm că "procesul" a durat aproximativ cincisprezece ore, timp în care au avut loc cinci înfățișări (ședințe). Astfel, procesul a debutat cu reținerea lui Iisus în Grădina Ghetsimani, în miez de noapte și cu interogarea sa de către fostul mare preot Ana.

Acesta s-a rezumat la a face o cercetare prealabilă a cazului dar neavând atribuțiuni jurisdicționale l-a trimis pe Iisus în fața supremului tribunal religios iudeu, Sinedriul. Împotriva tuturor regulilor de procedură ale timpului, Sinedriul s-a întrunit în miez de noapte, nestatutar, cu doar o parte din cei 71 de înalți prelați și a procedat la audierea lui Iisus.

În sala pietrelor cioplite (Gabbata sau Locul pardosit cu pietre), încălcarea normelor de procedură penală a fost trecută cu vedere de către marele preot Caiafa dată fiind convingerea acestuia potrivit cu care "mai bine să moară un om pentru popor decât să piară tot poporul". Această falsă necesitate de a proteja Templul și poporul iudeu a fost însușită rapid de majoritatea arhiereilor devenind de îndată izvor interminabil de abuzuri procesuale.

Lui Iisus i-au fost încălcate rând pe rând toate drepturile: a fost reținut fără a fi învinuit de ceva, nu s-a bucurat de prezumția de nevinovăție, a fost lipsit de apărare calificată, a fost lovit înainte de a fi fost declarat vinovat pentru ceva, ședința s-a ținut noaptea în secret și nu ziua în public, termenele consecutive au fost acordate fără a se respecta intervalul legal de "o zi solară întreagă" iar judecătorii au administrat probe doar în detrimentul acuzatului fără a se preocupa în vreun fel de apărarea acestuia. De departe însă, cel mai însemnat abuz procesual, a fost comis sub aspectul probațiunii, în sensul că acuzele aduse nu au fost dovedite cu minimum doi martori, așa cum se preciza în Legea acelor vremuri.

Chiar și așa, în lipsa oricărui element probatoriu, Iisus a fost declarat vinovat de blasfemie, faptă ce atrăgea, conform Legii, sentința capitală. Cu toate acestea, arhiereii nu au putut executa ei înșiși sentința deoarece singurul care putea decide într-un astfel de caz era guvernatorul roman al provinciei.

pr. Călin Pintea.